murmurātor, ōris, m. (murmuro), der Murmeler, der Murrer, Paul. ex Fest. 299, 3. – insbes., v. Unzufriedenen, v. Mürrischen, Augustin. serm. 296, 6 u. 311, 12: querulosus, Vulg. epist. Iudae 16: m. adversus deum, Augustin. retract. 2, 20.
http://www.zeno.org/Georges-1913. 1806–1895.
murmurător — MURMURĂTÓR, OÁRE, murmurători, oare, adj. Care murmură; şopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. ător. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MURMURĂTÓR adj. 1. v. susurător. 2. v. foşnitor. Trimis de siveco, 13.09.2007.… … Dicționar Român
murmurator — … Useful english dictionary
murmuitor — MURMUITÓR, OÁRE, murmuitori, oare, adj. (înv.) Murmurător. [pr.: mu i ] – Murmui + suf. tor. Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX 98 MURMUITÓR adj. v. murmurător, susurător, şopotitor. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonim … Dicționar Român
foşnitor — FOŞNITÓR, OÁRE, foşnitori, oare, adj. Care foşneşte. – Foşni + suf. tor. Trimis de zaraza joe, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 FOŞNITÓR adj. 1. murmurător, sunător, susurător, şopotitor. (Frunze foşnitoroare.) 2. fâşâitor. (Ziar foşnitor.) Trimis de… … Dicționar Român
murmura — MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. tranz. şi intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedesluşit, monoton, şoptit. ♦ intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot uşor … Dicționar Român
murmurând — MURMURÂND, Ă, murmurânzi, de, adj. (Rar) Murmurător, şopotitor. – v. murmura. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 murmurând adj. m., pl. murmurânzi; f. sg. murmurândă, pl. murmu … Dicționar Român
susurător — SUSURĂTÓR adj. 1. murmurător, şopotitor, (înv.) murmuitor. (Ape susurător oare.) 2. v. foşnitor. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … Dicționar Român
şop — s. v. şopron, umbrar. Trimis de siveco, 09.10.2008. Sursa: Sinonime şop2, şopuri, s.n. (reg.) 1. şopron. 2. podul şurii unde se păstrează fânul. 3. umbrar. Trimis de claudia, 09.10.2008. Sursa: DAR şop1, şopi, s.m. (reg … Dicționar Român
mormoratore — /mormora tore/ s.m. [dal lat. tardo murmurator oris ] (f. trice ), non com. [chi per abitudine sparla del prossimo] ▶◀ (non com.) bisbiglione, calunniatore, diffamatore, (fam.) linguaccia, malalingua, maldicente, pettegolo, sparlatore.… … Enciclopedia Italiana
murmurador — |ô| adj. s. m. 1. Que ou aquele que murmura. 2. Que ou quem costuma fazer críticas ou dizer mal. = MÁ LÍNGUA ‣ Etimologia: latim murmurator, oris … Dicionário da Língua Portuguesa
