praedicativus

praedicativus

praedicātīvus, a, um (1. praedico)), behauptend, bejahend, kategorisch, propositio, Ps. Apul. de dogm. Plat. 3 in. p. 263 H.: syllogismus, Mart. Cap. 4. § 343 u. 408: in ea quaeritur, quot formae sint praedicativi generis, Mart. Cap. 4, § 343.


http://www.zeno.org/Georges-1913. 1806–1895.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Schlagen Sie auch in anderen Wörterbüchern nach:

  • viskas — vìskas pron. def. sing. (1) K, Rtr, RŽ, KŽ, DrskŽ, viskàs (4) DrskŽ; N, L, ŠT10 drauge paėmus visa kas, visa (ppr. kalbant apie bendrą reiškinį): Jis vìską užmiršta K.Būg. Vìską išrodau aš jamui J. Geroje žemėje vìskas auga DŽ. Gali dar… …   Dictionary of the Lithuanian Language

  • predicativo — ► adjetivo 1 Del predicado: ■ elemento predicativo. 2 GRAMÁTICA Se aplica al verbo o a la oración que tiene predicado: ■ oración predicativa; verbo predicativo. ANTÓNIMO atributivo ► adjetivo/ sustantivo masculino 3 GRAMÁTICA Se refiere al… …   Enciclopedia Universal

  • prédicatif — prédicatif, ive [ predikatif, iv ] adj. • 1842; « qui affirme » 1466; de prédicat ♦ Didact. 1 ♦ Qui affirme un prédicat d un sujet. Proposition prédicative. ⇒ attributif. Du prédicat. Fonction prédicative. 2 ♦ Épistém. Qui affirme d une façon… …   Encyclopédie Universelle

  • Predicative — Pred i*ca*tive, a. [L. praedicativus.] Expressing affirmation or predication; affirming; predicating, as, a predicative term. {Pred i*ca*tive*ly}, adv. [1913 Webster] …   The Collaborative International Dictionary of English

  • Predicatively — Predicative Pred i*ca*tive, a. [L. praedicativus.] Expressing affirmation or predication; affirming; predicating, as, a predicative term. {Pred i*ca*tive*ly}, adv. [1913 Webster] …   The Collaborative International Dictionary of English

  • prédicative — ● prédicatif, prédicative adjectif (bas latin praedicativus, énonciatif) Qui concerne le prédicat, la prédication. Se dit d un élément qui assume le rôle de prédicat. En grammaire traditionnelle, se dit d une phrase réduite au seul prédicat ; se… …   Encyclopédie Universelle

  • prédicatif — prédicatif, ive (pré di ka tif, ti v ) adj. Terme de grammaire. Racines prédicatives, ou attributives, ou verbales, les racines exprimant un prédicat, un attribut, un état ou une action, par opposition aux racines démonstratives ou pronominales,… …   Dictionnaire de la Langue Française d'Émile Littré

  • predicativ — PREDICATÍV, Ă, predicativi, e, adj. 1. (gram.) Care formează sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ♢ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziţii. Nume predicativ = nume care, împreună cu un verb… …   Dicționar Român

  • predicativo — agg. [dal lat. tardo praedicativus ]. 1. (gramm.) [di verbo, che costituisce da solo il predicato verbale] ◀▶ copulativo. 2. (gramm.) [di aggettivo, che ha la funzione di predicato che specifica un nome] ▶◀ attributivo …   Enciclopedia Italiana

  • prädikativ — prä|di|ka|tiv <aus gleichbed. spätlat. praedicativus> das Prädikat (3) betreffend, zum Prädikat (3) gehörend; <aussagend (Sprachw.) …   Das große Fremdwörterbuch

  • Предикат — ( лат. praedicativus – утвердительный, категоричный) – 1. в грамматике – сказуемое; 2. в логике – логическое сказуемое, то, что в суждении высказывается о субъекте, то есть предмете суждения. Например: галлюцинация есть /симптом психотического… …   Энциклопедический словарь по психологии и педагогике

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”